sâmbătă, 18 septembrie 2010

Bulboasele

 I INFORMAŢII GENERALE DESPRE BULBOASE

            Florile au devenit în timp o expresie vie a prosperităţii şi a gradului de civilizaţie fiind simbolul universal al iubirii purtând in ele semnificaţii din cele mai complexe, fiind mesageri ai gândurilor şi sentimentelor umane. Orice eveniment, monden sau intim din viaţa noastră cere prezenţa florilor, iar aceasta contribuie la dezvoltarea relaţiilor sociale, reflectând în modul cel mai strălucit, rafinamentul, gustul şi personalitatea omului.
            Prezenţa florilor în apartamente, în birouri, în grădină sau în parcuri, fie singure sau asociate, constituie numeroase prilejuri de linşte şi de bucurie, speranţă, poftă de viaţă, căpătând multiple funcţii precum omul contemporan. Astfel, pe lângă firmele specializate, tot mai multe persoane private practică floricultura ca hobby, dorind să îşi înfrumuseţeza camera, curtea sau grădina.
            Florile îmbină frumosul cu utilul, ajungând să ofere celor interesaţi o gamă largă de activităţi cu rezultate din cele mai profitabile din punct de vedere economic, dar şi posibilitatea de a-şi petrece timpul liber alături de flori, îngrijindu-le şi admirându-le pentru frumuseţea lor. Astăzi, firme de mare prestigiu din întreaga lume rulează prin intermediul burselor, cantităţi impresionante de flori şi materialul săditor care sunt puse în slujba frumosului.
            Un loc aparte în comerţul cu flori şi plante ornamentale este deţinut atât în ţara noastră, cât şi în străinătate, de producerea materialului biologic necesar înfiinţării culturilor floricole şi putem spune că s-au născut adevărate industrii în acest domeniu (CANTOR, 2009).
            Lalelele, narcisele şi gladiolele sunt doar 3 dintre speciile de plante floricole care  sunt foarte cunoscute la noi in ţară.
            Tulipa L. sau laleaua, originară din Europa, Africa şi  Asia, face parte din  familia Liliaceae, denumirea genului provenind de la ,,tulbend” – turban, care sugerează forma florii.
            Genul cuprinde circa 100 se specii, erbacee, perene, cu bulbi şi frunze dispuse în rozetă, cu flori solitare, cu perigonul format din 6 tepale libere, divers colorate. Din tre acestea, mai importante sunt: Tulipa gesneriana L. Bulbul este ovoid sau piriform, acoperit de o tunică membranoasă, de culoare cafenie, care-l protejează de uscăciune. Se reînnoieşte în fiecare an prin bulbilii (1-5 bucăţi) care se formează la baza celui folosit la plantare.
            Din mugurii situaţi pe discul bulbului porneşte tija florală, înaltă de 40-60 cm, care în vârf se termină cu o floare ovoidă, conică, cilindrică, colorată în funcţie de soi. Înfloreşte în mai.
            Înmulţirea lalelelor se face prin bulbi şi bulbili. Bulbul este anual şi poate fi scos din pământ în fiecare vară sau la 2-3 ani odată.
            Plantarea se face toamna din septembrie până la mijlocul lunii octombrie, în funcţie de zonă. Bulbii se acoperă cu 10-15 cm sol şi se plantează la 20-30 cm între rânduri şi 10-15 cm între plante pe rând. În zonele reci şi uscate, suprafaţa cultivată se mulceşte cu frunze, paie, care se înlătură primăvara devreme.
            Bulbii se scot din pământ în iunie-iulie, când frunzele se îngălbenesc şi încep să se usuce, după care se curăţă de frunze şi rădăcini uscate şi se sortează pe categorii de mărime. Păstrarea bulbilor se face în depozite uscate, bine ventilate, la o temperatură de apoximativ 20˚ C, până la jumătatea lunii august. În acestă perioadă are loc desăvârşirea iniţierii mugurilor florali în interiorul bulbilor. De la sfârşitul lunii august şi până la plantare, temperatura din depozite va fi menţinută la 8-9˚C.


            Fig. 1. Tulipa L.

Lalelele decorează primăvara rondouri, grădini, parcuri. Se folosesc şi ca flori tăiate, recoltatul florilor se face în faza de boboc bine colorat, dimineaţa devreme înainte de răsăritul soarelui sau seara după apusul lui. Florile se păstrează la întuneric. Sunt apreciate şi ca flori la ghivece pentru decorul interioarelor.
            Narcissus L. (narcise), familia Amaryllidaceae are aceleaşi origini ca şi lalelele, Europa, Africa şi Asia.
            Denumirea genului provine din mitologia greacă, narcisa evocându-l pe Narcis, veşnicul îndrăgostit de frumuseţea chipului său.
            Se cunosc circa 50 de specii de bulboase, perene. Bulbii sunt multianuali, tunificaţi, de formă ovoidă, piriformă şi de culoare cenuşie. Frunzele sunt liniare, canaliculate. Florile au perigonul tubular format din 6 diviziuni libere drepte, răsfrânte şi o formaţiune caracteristică numită coronulă, cu dimensiuni de la câţiva milimetri la câţiva centrimetri.
            Speciile de narcise se grupează după numărul florilor în:
a.       specii uniflore: Narcissus pseudonarcissus, N. poeticus.
b.      specii multiflore: Narcissus jonquilla, N. tazetta (orientalis).
Înmulţirea se face prin bulbi şi bulbili care se scot din sol la 2-4 ani, după uscarea frunzelor şi se păstrează în magazii până în lina octombrie, când se plantează din nou la 10-25 cm între plante şi o adâncime de 10-15 cm.
Narcisele sunt apeciate pentru decorul de primăvară a spaţiilor verzi în grupuri pe peluze, în rondouri şi rabate. Se cultivă ca flori a căror recoltare se face în faza de boboc colorat sau la deschiderea completă. De asemenea se cultivă în ghivece sau în cultură forţată.


Fig. 2. Narcissus L.

Gladiolus L. (gladiole, săbiuţe), face parte din familia Iridaceae.
Denumirea genului provine de la cuvântul latin ,,gladius” – sabie, cu aluzie la forma frunzelor.
Origine: Africa de Sud, Europa, Asia.
Genul cuprinde peste 250 de specii perene, erbacee, semirustice.
În cultură se întâlnesc hibrizi obţinuţi prin încrucişarea diferitelor specii şi grupate în Gladiolus hybridus care însumează majoritatea soiurilor cultivate.
Subteran prezintă tuberobulbi globuloşi sau plaţi care servesc la înmulţirea vegetativă şi care au o durată de viaţa de un an. Pe suprafaţa lor se află 3-4 muguri, cei superiori dau naştere la frunze şi tulpini subterane, iar bazali rămân dorminzi. Frunzele sunt sesile, liniare, sau lanceolate, cu nervuri paralele, proeminte, ascuţite la vârf. Inflorescenţa este un spic, alcătuit din 10-11 până la 20 de flori, în formă de pâlnie, cu marginea dreaptă, ondulată sau franjurată. Tija florală variază de la 50-150 cm, în funcţie de soi.
Culoarea florilor parcurge o paletă coloristică foarte bogată, începând cu alb şi trecând prin toată gama, mai puţin albastru curat.
Gladiolele se înmulţesc cu preponderenţa prin tuberobulbi. Cei folosiţi la înfiinţarea culturilor trebuie să fie sănătoşi, bine dezvoltaţi, având diametrul de cel puţin 2,5-3 cm şi de preferinţă de 4-7 cm. Ei se curăţă de frunzele pergamentoase protectoare, se dezinfectează şi se lasă la zvântat. Tuberobulbii se plantează dacă temperatura solului are 10-12˚C (aprilie), la o adâncime de 10-15 cm şi la o distanţă de 25-30 cm între rânduri şi 10-15 cm între plante pe rând.
Toamna înainte de venirea gerurilor, tuberobulbii se recoltează, se îndepărtează partea aeriană, păstrând 5-10 cm din tupinile florifere, se curăţă de pământ, se zvântă şi se depozitează la temperatura de 5-8˚C.



Fig. 3. Gladiolus L.

Gladiolele sunt cultivate pentru producerea de flori tăiate, dar şi pentru decorul grădinilor. Recoltarea florilor se face în fazade boboc prin tăiere oblică a tijelor florale şi lăsând 2-3 frunze pe plantă. Soiurile itice se folosesc şi în parcuri pentru borduri, platbande sau grupuri izolate (CANTOR, 2008).


 II BOLILE PLANTELOR BULBOASE
A.     Bolile lalelelor

Boala Augusta a lalelelorTabacco Necrosis Virus (TNV)
Pe frunze, rareori pe tulpină şi flori, apar numeroase pete mici, necrotice, de formă ovală sau alungită, dispuse izolat sau confluente. Petele sunt adâncite în ţesut şi au marginea de culoare deschisă. Plantele tinere mor datorită extinderii necrozelor şi numai rar se pot întâlni plante mature bolnave. Pe bulbii nou formaţi apar pete mici de culoare brună.

Fig. 4. Tabacco Necrosis Virus

Pentru a preveni aceasta boală, se recomandă plantarea de bulbi sănătoşi, distrugerea plantelor infectate imediat după apariţia simptomelor, evitarea cultivării lalelelor în sol infectat, cultivarea de soiuri rezistente la această boală.

Pătarea bulbilor de laleleCucumber Mosaic Virus (CMV)
            Este un virus răspândit în culturile de lalele.
            Frunzele sunt deformate, şi prezintă necroze de-a lungul nervurilor. Florile avortează sau manifestă pe petale pete decolorate sau necroze.
            Prevenire şi combatere: selecţia bulbilor înainte de plantare, îndepărtarea plantelor infectate din cultură şi combaterea chimică a afidelor vectoare.

Necrozarea aureolată a lalelelorTulip Halo Necrosis Virus (THNV)
            Plantele infectate prezintă frunze deformate, cu pete necrotice, asemănătoare cu cele produse de boala ,,Augusta”, dar sunt înconjurate de un halou caracteristic, în care ţesutul, în care ţesutul devine aproape transparent. Florile nu manifestă simptome. În contrast cu boala ,,Augusta”, pe bulbi nu apar pete necrotice.
            Se recomandă eliminarea din cultură a plantelor infectate.
Cancerul bacterian al lalelelorCorynebacterium oortii (Saaltink and Maas Greesteranus).
            Este o boală care afectează toate organele plantei.
            Pe tunicile bulbilor apar numeroase pete albicioase care cu timpul devin galbene. Ţesuturile din zona atacată se dezorganizează, crapă, formându-se ulceraţii, pe care apare exsudatul bacterian. În secţiune prin bulb se observă îngălbenirea vaselor conducătoare. Bulbii atacaţi dau naştere la plante slab dezvoltatecare nu ajung la înflorire.
            Atacul caracteristic produs de bacterie se manifestă pe organele aeriene ale plantei. Frunzele plantelor atacate au suprafaţa rugoasă cu numeroase pete albicioase rotunde sau neregulate de 1-4 mm sau chiar mai mari. Petele confluează şi dau naştere la striuri argintii care ocupă uneori întreaga suprafaţă a frunzei. Epiderma frunzelor atacate crapă, formând ulceraţii tipice, cu deschiderea în lungimea frunzei şi înconjurate de un ţesut tuberizat.
            Pe tijele florale şi pe butonii florali atacul se manifestă tot prin pete albicioase care pot sa conflueze, iar la umiditate atmosferică ridicată apar ulceraţii pe butonul floral, care se necrozează şi putrezeşte. În secţiune prin tija florală se poate observa îngălbenirea şi apoi brunificarea vaselor conducătoare iar ţesutul medular se macerează şi se colorează în galben până la brun-roşcat. Tijele florale atacate se pot rupe cu uşurinţă în dreptul ulceraţiilor.
            Se recomandă să se ia măsuri de igienă culturală, să se respecte un asolament al culturilor de 3-4 ani, iar bulbii folosiţi la înfiinţarea culturii să fie trataţi chimic.

Mucegaiul cenuşiu al lalelelorBotrytis tulipae (Lib.) Lind.
            Mucegaiul cenuşiu este o boală frecventă în culturile de lalele în anii cu precipitaţii abundente şi temperaturi moderate.
            Pe frunze apar pete mici, gălbui, uşor alungite în direcţia nervurilor, înconjurate de o zonă mai închisă cu aspect hidrozat. Petele sunt uşor depresionare şi dau frunzelor un aspect pestriţ. Petele se măresc, se adâncesc în ţesuturi, devin cenuşii albicioase cu o tentă brunie şi sunt înconjurate de o zonă translucidă umedă. În condiţii favorabile petele se extind, confluează şi acoperă parţial sau total suprafaţa frunzelor.
            La umiditate atmosferică ridicată, la suprafaţa ţesuturilor atacate, apare o eflorescenţă prăfoasă, de culoare cenuşie, formată din miceliul, conidioforii şi conidiile ciupercii.
            Pe flori apar pete mici, alburii sau cafenii. Pe măsură ce atacul evoluează, leziunile se măresc şi devin brune închise, iar petalele se zbârcesc şi se ususcă. Când infecţia are loc în stadiul de boboci florali, aceştia nu se mai deschid.

             Fig. 5. Botrytis tulipae (Lib.) Lind.

Leziunile de pe tulpini sunt asemănătoare cu cele de pe frunze, dar sunt mai alungite şi mai adâncite în ţesuturi.
            Pe tunicile exterioare ale bulbilor apar corpusculi mici, de culoare neagră – scleroţii ciupercii. Îndepărtând tunicile externe, pe bulbi se pot observa leziuni circulare, de culoare intensă galbenă sau brună.
            Prevenire şi combatere: respectarea unui asolament de cel puţin 3 ani, recoltarea bulbilor cel târziu la 3 săptămâni după scuturarea petalelor si depozitarea lor, în timpul verii, în camere răcoroase (4-5˚C) cu umiditatea atmosferică de 60-70%. Înainte de plantare bulbii vor fi sortaţi, iar manipularea lor se va face cu grijă pentru evitarea lezării acestora. Înainte de plantare, bulbii pot fi trataţi prin îmbăiere timp de 30 de minute în Benlate. Fundazol 0,2%, Topsin M, Metoben 0,3%, Bavistin sau Derosal 0,25% sau timp de 60 de minute, în Tiuram 0,5%, Ronilan 0,2% sau Euparen 0,5%.
            Când plantele au înalţimea de 10 cm, se începe aplicarea de tratamente foliare cu Dithane M45 0,2%, Euparen 0,2%, Tiuram 0,3%, Ronilan 0,1%, Rovral 0,1%, Captadin 0,3%, Ziram 0,3%sau Benlate, Fundazol, Topsin M, Metoben, Bavistin sau Derosal 0,2%. Se vor aplica cel puţin 4 tratamente, la intervale de 7-10 zile, alternându-se produsele. După înflorire, efectuarea a 1-2 tratamente împiedică trecerea infecţiei de pe organele aeriene pe bulbi.


Fuzarioza lalelelorFusarium oxysporum f.sp. tulipae Apt.
            Fuzarioza este o boală frecvent întâlnită în culturile de lalele.
            Bulbii bolnavi prezintă o culoare alb mată şi ţesuturile putrezite sunt mari, încreţite şi zonate. Sub tunică, în partea bazală a bulbului, apare un mucegai alb sau roz, cu aspect prăfos, ca urmare a formării sporilor. Ulterior, ţesuturile putrezite capătă consistenţa cretei.
     
Fig. 6. Fusarium oxysporum f.sp. tulipae Apt

Alteori, pe tunica externă cărnoasă a bulbilor apar pete depresionare, de culoare brună, care se extind şi se unesc între ele.
            Frunzele care se dezvoltă din bulbii bolnavi se ofilesc, se înroşesc şi în scurt timp se usucă.
            Prevenire şi combatere: bulbii se dezinfectează timp de 30 de minute la 20˚C, imediat dupa recoltare, prin imersie în suspensie de Benlate sau Tiabendazol 0,2%, Derosal sau Bavistin 0,25%, Topsin M sau Metoben 0,3%.
            Bulbii se depozitează în încăperi bine aerisite şi se verifică periodic în vederea îndepărtării celor bolnavi.  

B. Bolile gladiolelor

            Bolile gladiolelor sunt provocate, în general, de ciuperci, bacterii şi virusuri, dar pot fi provocate şi de accidente fiziologice.
            Cu toate că agenţii sunt diferiţi, de multe ori simptomele sunt atât de asemănătoare încât sunt greu de recunoscut.
            Mijloacele de combatere se bazează, în mare măsură, pe tratarea bulbilor după recoltare şi înainte de plantare cu substanţe de bază de mercur sau dezinfectarea solului cu vapori şi substanţe chimice.

Fig. 7.  Septoria gladioli

Pătarea brună a frunzelor - Septoria gladioli
Este o ciupercă care atacă frunzele şi bulbii. Pe frunze se formează mici pete circulare, brune sau roşietice, vizibile pe ambele părţi. Cu timpul, centrul petelor devine cenuşiu, aproape negru, iar apoi frunzele rămân ciuruite. Uneori, datorită leziunilor multiple, frunzişul poate fi distrus tolal. Pe bulbi se manifestă tot ca pete mici şi circulare, roşcate, care apoi se măresc şi devin negricioase. Ţesuturile se înnegresc şi devin tari, uscate.
            Septorioza se combate prin folosirea unor bulbi sănătoşi dezinfectaţi cu substanţe organo-mercurice sau cu formalină, cultivarea unor soiuri rezistente, îngrijiri culturale, rotaţia culturilor şi stopiri cu fungicide. În acest sens, rezultate mai bune dau zeama bordeleză 1% şi Captanul 0,2%.

Pătarea neagră a frunzelor - Mystrosporium polytrichum
Atacul se manifestă pe frunze şi tije florale sub forma unor pete ovale difuze, de culoare neagră. La suprafaţa petelor se observă o pulbere negricioasă.
Ca metode de combatere se recomandă igiena culturală şi stropiri cu zeamă bordeleză 1%, mai ales înaintea înfloririi.

Putregaiul uscat al bulbilor - Penicillium gladioli
Boala se manifestă sub formă de pete adâncite pe bulbi, care iniţial au culoarea brun roşcată, apoi cenuşie. Dacă boala avansează, bulbii se usucă total.


            Fig. 8. Penicillium gladioli pe bulbi http://www.extension.umn.edu/distribution/horticulture/dg1154.html


Atacul este favorizat de umiditate şi temperaturi ridicate, mai ales în depozite. Se recomandă, ca măsuri de combatere, folosirea pentru plantare a unui material sortat şi dezinfectat, igienă culturală, depozitarea bulbilor în condiţii optime.

Putrezirea bulbilor - Fusarium oxysporum.
Este o boală întâlnită în toate zonele de cultură ale gladiolelor, provocată de o ciupercă ce se propagă prin sol sau bulbi. Atacul se manifestă pe bulbi în cursul păstrării sau imediat după recoltare.
            Simptomele pot fi diferite:
-         pete brune pe bulbi zona rădăcinilor, acestea fiind nişte depresiuni datorate ţesuturilor.
-         păstrarea şi putrezirea interiorului bulbului, cu sau fără formarea unor radiaţii laterale
-         mici pete sub solzişori care dau depresiuni, deşi în aparenţă bulbii sunt sănătoşi.
Totdeauna, în urma îmbolnăvirii, apare o brunificare a ţesuturilor interne, care se exteriorizează, mai mult sau mai puţin, în funcţie de gradul de contaminare a solului şi bulbului şi de condiţiile climatice.
În cazul bulbilor cu leziuni periferice sau a bulbilor contaminaţi după pornirea în vegetaţie, când creşterea, când creşterea plantei nu este complet împiedicată, manifestarea bolii are loc pe frunze prin îngălbenirea şi decolorarea extremităţilor, uscându-se progresiv. În cazul atacurilor avansate este întârziatăînflorirea. Florile rămân mici, iar tijele scurte.
Dezvoltarea acestei ciuperci este favorizată de umiditate şi temperatură ridicate. Temperatura optimă de dezvoltare este 20-30ºC.
Metodele de combatere ale fuzariozei se aplică în primul rând la sol şi bulbi, deoarece solul şi bulbii constituie mediul de conservare şi propagare a fuzariozei.
Bulbii se sortează şi se dezinfectează. Imediat după recoltare vor fi uscaţi, curăţaţi de noroi şi de alte resturi, apoi depozitaţi şi controlaţi mereu pentru ca cei bolnavi în soluţii de Captan 1,5%, Maneb 1%, formalină.
În ceea ce priveşte solul, se aplică rotaţia culturilor; dacă solul a fost infectat puternic se aplică un asolament de cel puţin 5 ani, se respectă igiena culturală şi se aplică taratmentele chimice.

Uscarea frunzelor - Heterosporium glacile
Această boală produce uscarea frunzelor începând de la vârf, mai ales în perioade calde, cu precipitaţii abundente. În combaterea ei dau rezultate bune stropirile cu substanţe pe bază de cupru, ca zeama bordeleză 1%.

Fig. 9.  Heterosporium glacile

Putregaiul cenuşiu al frunzelor şi bulbilor - Botrytis gladioli, Botrytis cinerea.
În cursul perioadei de vegetaţie, când vremea este caldă şi umedă, apar pe frunze pete mici de culoare roşcată, mai ales spre vârf, iar altele brune-gălbui pe ambele feţe ale frunze.
Fig. 10. Botrytis gladioli

Pe flori se observă, de asemenea, leziuni brune. În stadii mai avansate este atacat coletul, care putrezeşte şi întreaga plantă capătăo culoare galbenă.
Se dezvoltă în condiţii de temperatură şi umiditate ridicate, mai ale pe terenurile grele, rau aerisite.
Scleroţii acestei ciuperci pot rezista mult timp în sol sau bulbi, începându-şi ciclul de viaţă când condiţiile de temperatură şi umiditate devin prielnice, adică ating o valoare ridicată.
Pentru combaterea putregaiului se recomanda evitarea solurilor grele, a excesului de umiditate şi a îngrăşămintelor azotoase. În timpul perioadei de vegetaţie se fac stropiri cu fungicide, Permidin 0,2%, Captan 0,2-0,3%, Orthofaltan 0,2-0,3%.

Putregaiul uscat - Sclerotinia gladioli
 Această boală, denumită stromatinioză, se manifestă prin pipernicirea plantelor, îngălbenirea frunzelor şi, apoi, uscarea întregii plante. La nivelul solului, se observă putrezire tijelor şi a frunzelor, din care, într-un stadiu avansat, rămân numai nervurile.
Între tecile frunzelor se dezvoltă un mucegai alb, constituit din miceliul ciupercii. Pe bulbi se observă leziuni de culoare închisă la început mici, apoi mai mari, dispuse, mai ales la punctele de inserţie a solzişorilor. Cu timpul, prin extinderea putregaiului, bulbul se mumifiază.
Fig.11.Sclerotinia gladioli

Atacul de Sclerotinia este favorizat de temperaturile ridicate, scleroţii fiind rezistenţi, se păstrează în sol peste 10 ani. Cele mai mari pagube se obsevă în solurile grele, slab aerisite şi drenate sau în condiţii de irigare.
Ca metode de combatere se recomandă dezinfectarea solului cu vapori sau substanţe chimice, sortarea şi dezinfectarea bulbilor cu substanţe organo-mercurice (Germisan, Criptodin), distrugerea plantelor atacate în câmp, cultura gladiolelor în asolament.


Dungarea albă a gladiolelorBean Yellow Mosaic Virus (BYMV) şi Cucumber Mosaic Virus (CMV).
Boala se manifestă prin apariţia unor pete gri-vezui gălbui pe frunze, care dispar spre sfârşitul perioadei de vegetaţie. Pe flori apar stiuri de culoare albă, gri sau purpurie.
Plantele virozate produc flori mici, de calitate inferioară şi sunt mai puţin viguroase şi mai puţin productive.
Ca metode de combatere se recomandă folosirea unui material de plantat sănătos, combaterea insectelor ce transmit boala, igiena culturală.


Fig. 12. Dungarea albă a gladiolelor

 Bolile fiziologice pot fi cauzate de carenţa sau excesul unor elemene nutritive principale sau microelemente. Ele se manifestă prin apariţia unor decolorări şi necrozări ale frunzelor, apariţia unor pete roşii sau brune, iar în faza mai avansată, prin încetinirea creşerii, lipsa înfloririi sau pieirea plantei.
Pe bulbi pot apărea malformaţii, dezvoltarea slabă a bulbişorilor, maturarea bulbilor în faza tânără, când n-au atins încă mărimea normală.
Aceste îmbolnăviri se pot datora, de asemenea, temperaturilor prea ridicate din timpul verii înperioada de creştere a bulbilor şi bulbililor. Înlăturarea neajunurilor provocate de bolile fiziologice constă în găsirea cauzei care provoacă boala respectivă şi tratarea ca atare, prin aplicarea îngrăşămintelor complexe, înlăturarea exceselor sau mulcirea solului în zilele călduroase şi secetoase (PREDA, 1979 ).


 III DĂUNĂTORII SPECIILOR BULBOASE

Coropişniţa - Gryllotalpa gryllotalpa consumă bulbii sau îi dezrădăcinează prin săparea galeriilor. Zboară foarte bine pe distanţe mici şi este uşor atrasă de lumină, de anumite vibraţii sonore, de mirosul de amoniac, etc. aceste insecte taie cu uşurinţă rădăcinile plantelor, distrugându-le.
            Preferă solurile uşoare, umede, grămezile de gunoi, răsădniţele. Activitatea ei dăunătoare se resimte primăvara, odată cu încălzirea aerului, iarna fiind în stare de amorţire.
                    
Fig. 13. Gryllotalpa gryllotalpa

            Larvele şi adulţii se hrănesc cu substanţe animale şi vegetale în descompunere, precum şi cu diferite rădăcini, bulbi, printre care şi bulbii de gladiole, lalele sau narcise. Coropişniţle sunt mai active în al doilea an de la viaţă. Ele pot ataca plantele în câmp, răsadniţe şi sere, unde sunt introduse odată cu pământul sau gunoiul de grajd folosit la prepararea substratului de cultură. Pentru combaterea lor se folosesc momelile simple sau otrăvite.
            Astfel, sunt săpate toamna galerii adânci, acoperite cu gunoi de grajd, în care se vor retrage adulţii pentru iernare.
După survenirea îngheţurilor, dând gunoiul la o parte, coropişniţele pot fi adunate şi distruse.
Pentru combatere sunt folosite soluţiile de arseniat de calciu sau sodiu 7%, în amestec cu tărâţe sau fosfură de zinc şi cu diverse resturi de la morărit, în cantităţi de 30-40 kg/ha.

Viermele sârmă - Agriotes lineatus.
Este un dăunător foarte răspândit în culturile de gladiole. Insecta are un dispozitiv caracteristic datorită căruia poate sări. Adulţii care apar în aprilie nu suportă căldurile şi insolaţiile puternice, de aceea ei atacă mai mult seara şi dimineaţa, ziua fiind ascunşi. Îşi depun ouăle pe terenuri mai umbrite, umede, la 5 cm adâncime. Atacul larvelor este mai puternc asupra tinerelor plante până la apariţia primelor frunze, mai ales în regiunea coletului şi are drept urmare îngălbenirea sau chiar pierderea plăntuţelor.


Fig. 14.  Agriotes lineatus, stadii de dezvoltare
       
Larvele pătrund, de asemenea în bulbii gladiolelor, creând astfel condiţii pentru dezvoltarea diferitelor ciuperci. În cazul atacurilor mai slabe, măsurile vor fi cele -agrotehnice, cu aplicarea îngrăşămintelor organo-minerale pentru stimularea creşterii plantelor, întreţinerea terenurilor curate în vederea plantării din primăvară, etc.
Metodele chimice constau în : folosirea amendamentelor pentru crearea unui mediu nefavorabil dezvoltării larvelor, tratarea materialului de plantat cu Hexacloran şi tratarea solului cu Hexacloran sau Aldrin 10-20g/m2, sub fomă de pulbere.

Cărăbuşul de mai - Melolontha melolontha este răspândit în toată ţara. Mai periculoase sunt larvele acestuia.




Fig. 15. Melolontha melolontha, stadii de dezvoltare

Cărabuşii apar din sol în lunile aprilie-mai, în mod eşalonat şi se hrănesc mai mult seara. Ouăle sunt depuse în sol până la 30 cm adâncime. Din acestea, după o lună, se dezvoltă larve sub un cm lungime, care se hrănesc cu rădăcini tinere. Cele mai mari daune sunt produse în al 2-lea şi mai ales în al 3-lea an de dezvoltare. Larvele produc pagube prin consumarea bulbilor şi a tulpinilor de narcise, lalele şi gladiole. Măsurile de combatere se îndreaptă atât asupra larvelor cât şi asupra adulţilor şi constau în metode mecanice de recoltare şi distrugere a gândacilor sau larvelor şi metode chimice, de încorporare în sol a Hexacloranului, 10-20g/m2.

Fig. 16. Bulbi atacaţi de  Thrips tabaci

TripsulThrips tabaci. Este unul dintre dăunătorii cei mai periculoşi pentru cultura bulboaselor.
Pe timp călduros şi uscat atacă şi distruge florile şi frunzele. Ca urmare, plantele se îngălbenesc, iar în unele cazuri mor.
În cursul perioadei de vegetaţie, tripşii sunt combătuţi prin stropiri cu Hexatox, Hexacloran, după ce s-a adăugat acestora un liant pentru a uşura aderarea la frunze.
Înainte de plantare, bulbii vor fi trataţi cu naftalină în încăperi închise şi încălzite, după care vor fi aerisiţi 2-3 săptămâni sau vor fi trataţi cu Hexacloran.
Substanţele pe bază de mercur folosite în combaterea ciupercilor sunt nocive şi pentru tripşi.

Păianjenul roşu comunTetranychus urticae Koch.
            Este răspândit pe toate continentele. În ţara noastră este frecvent în Moldova, Muntenia şi Dobrogea.
            Dăunătorul prezintă 6-10 generaţii pe an. Iernează mai ales în stadiul de adult, mai ales, ca femelă, masculii fiind, în general, rari, sub buruienile uscate din câmp. Femelele hibernante apar primăvara devreme, în unii ani începând din luna aprilie, odată ce pornirea vegetaţiei. La început, femelele migrează pe diferite plante spontane, iar apoi trec la diferite plante cultivate. 




              Fig. 17. Tetranychus urticae Koch
 
Este un dăunător polifag. Atacă plante cultivate din multe familii botanice, de la viţă-de-vie si legume, până la plante floricole. Adulţii şi la rvele colonizează partea inferioară a frunzelor; în urma înţepăturii şi sugerii sucului celular din acestea, celulele ţesutului se dezagregă şi se golesc de conţinut, iar în interior pătrunde aer. Frunzele atacate prezintă pete caracteristice, de culoare albă-cenuşie-lucioasă sau roşietică şi sunt uşor curbate.
            Se recomandă aratul şi săpatul solului în toamnă, pentru a distruge un număr cât mai mare de adulţi hibernanţi. În decursul perioadei de vegetaţie terenul va fi prăşit (manual şi mecanic)de mai multe ori în scopul de a distruge buruienile pe care se înmulţeşte acest acarian.(GHIZDAVU şi colab, 1997)

Păianjenul latPolyphagotarsonemus latus Banks
            Specia este răspândită pe toate continentele în ţările cu climat tropical putând trai în câmp deschis, fiind una dintre principalele specii de acarieni polifagi. În ţările cu climat temperat, inclusiv în România, este un important dăunător polifag, producând pagube mari în primul rând pentru culturile de legume solanacee şi plantelor ornamentale cultivate în sere.
            În condiţiile ţării noastre, specia se dezvoltă numai în condiţii de seră. În serele încălzite, populaţiile dăunătorului se dezvoltă continuu, în aceeaşi perioadă calendaristică pe culturi fiind prezente toate stadiile de dezvoltare.
            Atacă atât adulţii cât şi larvele, care formează colonii numeroase pe faţa inferioară a frunzelor, pe lăstari, boboci florali, flori şi fructe, unde se hrănesc prin înţeparea şi sugerea sucului celular, ca urmare a sugerii sucului celular din ţesuturile organelor atacate, acestea se depigmentează, mai ales cele bogate în clorofilă, fapt care determină debilitarea întregii plante.

            Fig. 18. Polyphagotarsonemus latus Banks

De cea mai mare importanţă pentru protecţia culturilor din sere sunt măsurile preventive. Se impune menţinerea serelor în perfectă stare de curăţenie şi igienă fitosanitară şi efectuarea periodică a lucrarilor de dezinfestare termică (temperaturi joase, sub -10˚C şi/sau temperaturi foarte ridicate, peste 55˚C), sau chimică (aplicare prin gazare, sau stropire cu pesticide cu spectru larg  sau a acaricidelor).
            Este necesar ca în sere să se introducă numai materiale de plantare (rizomi, bulbi, răsaduri etc.) neinfestate, libere de acarieni. În caz de dubiu, materialele de plantat vor fi dezinfestate fizic sau chimic prin imersie în soluţii (emulsii) de acaricide (inclusiv imersiune sub vacuum) (GHIZDAVU, 2007).

Buha semănăturilor - Agrotis segetum.  
Aduce pagube mari, mai ales frunzelor şi bobocilor florali.
Fluturii ziua stau ascunşi pe sub frunze, iar dacă sunt deranjaţi se deplasează în zbor foarte aproape şi iar se ascund. Dacă controlăm solul la 3-4 cm adâncime se găsesc omizile acestui fluture de noapte, care deranjate de pe poziţiile subterane ale plantelor atacate, se încolăcesc către interior.

Fig. 19. Agrotis segetum

Omizile se hrănesc cu petalele şi polenul florilor.
Fluturii apar primăvara şi se hrănesc numai noaptea, apoi îşi depun ouăle pe plante. La 2 săptămâni ies larvele care se hrănesc cu epiderma frunzelor, la început, apoi cu frunza în întregime, ca la sfârşit, să pătrundă chiar în bulbul gladiolelor.
Dintre metodele mecanice de combatere se menţionează arătura de toamnă, prin care sunt distruse larvele retrase pentru hibernare, praşilele, etc.
Chimic, sunt combătute cu ajutorul insecticidelor pe bază de Hexacloran, arseniaţi sub formă de pulbere sau stropiri.

Melcii fără cochilii - Limax.
Produc pagube mari prin atacul frunzelor şi bobocilor florali, mai ales la culturile din sere şi răsadniţe.
Dezvoltarea melcilor este legată de umiditate şi temperatură, de obicei apărând 2 generaţii pe an. Se dezvoltă bine la o umiditate a solului de 30% şi o temperatură de 15ºC, în condiţii de uscăciune migrând în sol la adâncimi mari.
Pagubele provocate de melci sunt mai mari în anii ploioşi. Atacul este evidenţiat de prezenţa pe frunze sauf lori a unor urme argintii provenite din uscarea substanţelor mucilaginoase secretate de ei.


Fig. 20. Limacşi

Ca măsuri de combatere se menţionează necesitatea întreţinerii terenurilor curate de resturile culturilor anterioare, înlăturarea exceselor de umiditate, folosirea capcanelor din frunzele de varză au a momelilor cu substanţe otrăvitoare. Substanţele chimice folosite mai mult sunt praful de var nestins, superfosfatul, 20g/m2., Hexacloran 3%, cenuşa, piatra vânătă foarte măruntă (10-15 g/m2), sulfatul de fier pisat, mărunt (10-15g/m2). Tratamentele se aplică dimineaţa devreme sau noaptea, când melcii obişnuiesc să se hrănescă.


 IV RECOLTAREA ŞI PĂSTRAREA FLORILOR TĂIATE
            Gladiolus hybridus înfloreşte din iunie până în octombrie (la 80-120 zile de la plantare). Tijele florale se recoltează când sunt 2-4 boboci coloraţi la baza tijei şi până la 1-2 boboci semideschişi la bază; se recomandă ca recoltarea să se facă dimineaţa, iar în perioadele secetoase, pentru a asigura turgescenţa florilor, se recomandăudarea cu o zi înainte. Pe timp ploios nu se recomandă recoltareapentru că se pot instala bolidatorită umidităţii. Fiind sensibile la Botrytis pe parcursul valorificării, se recomandă tratamente preventive sau să se evite excesul de umiditate.
            Recoltarea se face prin tâierea tijei oblic, cu un cuţit ascuţit deasupra a 2-4 frunze care ămân pe planta,  astfel încât tăietura sa fie netedă. Tijele trebuie să fie cât mai lungi, cele de calitatea extra au 60 cm, iar cele de calitatea I, 50 cm.
            Se recomandă o prerăcire la 4˚C, ambalare în hârtie cerată şi saci de polietilenă, manipulare în poziţie verticală.
            Narcissus sp. înfloreşte primăvara, în martie şi aprilie. De preferat este ca recoltarea să se facă prin rupere în faza de boboc închis, aproape necolorat, aplecat (gât de gâscă). Soiurile involte, cu mai multe flori, se recoltează în momentul deschiderii florilor. Culturile de câmp se recoltează dimineaţa pe rouă. Narcisa secreteă un suc cu proprietăţi alelopatice care micşorează durata de păstrare a altor specii.
            După recoltare, florile se ambalează în folie de polietilenă şi se aşează în lăzi deschise sau cutii de carton necăptuşite. Narcisele se pretează atât pentru păstrare umedă cât şi uscată, suportând temperaturi de 0-1˚C. Sunt sensibile la etilenă, în prezenţa căreia florile rămân mici şi îmbătrânesc.
            Tulipa gesneriana este o planta perenă care înfloreşte din martie pânîn mai, în funcţie de perioada de forţare. La hibrizii Darwin, recoltarea se face când ½ din boboc este colorat, iar la celelalte grupe, când bobocul s-a colorat în întregime. Culturile de câmp se recoltează dimineaţa pe rouă, restul culturilor la ore de dimineaţă şi/sau seara. Recoltarea se face prin rupere, cu tija cât mai lungă (extra 30 cm, sera/câmo 25 cm). Se efectuează tratamente pentru evitarea alungirii şi aplecării. Se doreşte ca manipularea şi valorificarea să se facă în poziţie verticală, în termen de 3-6 zile de la recoltare.
            Suportă temperaturi de depozitare de 0-1˚C, dar se recomandă 4-5˚C şi păstrare temporară în bacuri cu apă.
            Prezintă sensibilitate la etilenă (opreşte deschiderea florilor şi provoacă îmbătrânirea) şi la Botrytis, de aceea contactul prelungit cu apa nu este recomandat (BECEANU şi colab., 2003).

     
                                                   Fig. 21 Depozitarea florilor tăiate

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu