Importanţa culturii piersicului

1. Importanţa culturii piersicului

1.1 Origine, areal de răspândire

Specia piersicului nu este originară din Persia, aşa cum s-a crezut mult timp, iar cercetătorii au demonstrat că este originară din China, unde se cultiva cu 2000 de ani înainte de a fi cunoscută şi preluată de vechii greci si romani. În Europa, piersicul a fost introdus la inceputurile erei creştine, dar cultura s-a dezvoltat mai mult in secolele XVIII- XIX.

Piersicul, in Europa se cultivă în majoritatea ţărilor, dar marea producţie europeană de circa 4 milioane tone se obţine în câteva ţări şi anume: Italia, Spania, Grecia, Franţa, Moldova şi Romania. Pe continentul Asiatic supremaţia o deţine China.

1.2 Importanţa culturii

Piersicile sunt foarte mult solicitate de consumatori, atât ca fructe proaspete cât şi prelucrate în diferite produse. Pentru multe popoare din zonele cu climat rece, ele sunt considerate delicatese, fructe exotice.

Cererea mare pentru aceste fructe este determinată de însuşirile lor calitative si tehnologice: fineţea pulpei, aroma specifica, conţinutul bogat în zahar, aciditate şi alte substanţe utile organismului.Valoarea alimentară a piersicilor rezultă din compoziţia lor completă si echilibrată: apă: 82,6-91,4, substanţă uscată: 10,0-21,5 g, zahăr total: 6,38-14,7 g, aciditate: 0,22-0,95g, substanţe proteice, substanţe pectice, substanţe minerale (P, K, Mg, Fe), celuloză, vitamina C şi alte vitamine cum ar fi P, PP, E, B1, B2, B9 (V. Cociu, 1993). Valoarea energetică a fructelor este de 34-76%, mai redusă decat a caiselor.

În stare proaspată, piersicile stimuleaza secreţia gastrică, uşurează digestia, sunt indicate în bolile infecţioase acute, hipertensive si arterioscleroza, reduc conţinutul de colesterol din sânge, sunt folosite în profilaxia bolilor cardiovasculare renale şi a anemiilor. Piersicile sunt apreciate de către consumatori, atât pentru consum în stare proaspătă, dar şi industrializate sub formă de dulceaţă, compoturi, gemuri, nectar, fructe congelate, lichioruri, distilate, etc.

1.3 Producţia mondială de piersici

Producţia mondială de piersici este cu mult mai mare, în raport cu caisul, de circa 11 milioane tone, ponderea cea mai mare fiind realizată, în ordine, de Asia, Europa, America de Nord, America de Sud, Africa, America Centrală şi Oceania.

Ca obiective principale mondiale se vor căuta să se obţină soiuri cu rezistenţă la ger, la boli, soiuri mai timpurii şi soiuri mai târzii cu fructe mari, peste 70g/buc, şi o culoare atrăgătoare.


1.4 Situaţia actuală şi cultura piersicului în România

În România, cultura piersicului este foarte veche, fiind introdusă de greci sau romani, la început ca pomi izolaţi, apoi în culturi organizate. Ţara noastră reprezintă aproape limita nordică de cultură eficientă, având totuşi zone favorabile pentru această cultură (G. Grădinariu 2002). Între anii 1970-1990 această cultură s-a extins foarte mult ajungând la 11 mii hectare, cu o producţie de circa 80 mii tone. După anii 1990, şi cultura piersicului a cunoscut un declin accentuat, producţiile situându-se în jur de 18000 tone. Cea mai mare producţie în România este obtinută în cele douţ judete, Constanţa si Bihor (peste 50%), urmate de Dolj, Timiş Arad, Satu Mare şi zona municipiului Bucureşti, dar sunt condiţii ca această specie să fie cultivată în majoritatea zonelor pomicole ale ţarii unde factorul temperatură nu este limitativ (G. Grădinaru 2002).

2. Particularităţi biologice

a. Specii care prezintă interes pentru obţinerea de soiuri şi portaltoi

Genul Persica cuprinde 5 specii dintre care în lucrările de ameliorare de importanţă majora este specia Persica vulgaris care are 2 varietăţi botanice: rosaeflora, cu flori de tip rosaceu si campanulaeflora, cu flori de tip campanulat. Fiecare varietate cuprinde 2 subvarietăţi botanice: lanuginosa, la care pieliţa fructelor este pubescenta (piersici propriu-zise şi pavii) şi nucipersica la care pieliţa fructelor este glabra (nectarine si brugnone).

În funcţie de culoarea pulpei fiecare subvarietate cupriinde 3 forme:
- leucocarpa: fructe cu pulpa alba
- xantocarpa: fructe cu pulpa galbena
- hematocarpa: fructe cu pulpa roşie

Persica ferganensis (Piersicul de Fergana), se cultivă în Asia şi China, recent a pătruns şi in ţara noastră, are fructe sferic turtite,bogate in zahăr, aşa numite piersici ,,sandwich”.

Persica davidiana (Piersicul lui David) este o specie cultivată ca plantă de ornament în China, rezisentă la ger (-40°C) şi la secetă. Prezintă 2 varietăţi: una cu flori trandafirii şi alta cu flori albe imaculate.

Persica mira (Piersicul Mira), creşte ca arbustoid, înfloreşte târziu, fructele au sâmburi mici şi netezi.

Persica kansuiensis (Piersicul de Kansu), este stămoşul soiurilor cu pulpa roşie, sangvine. Este important în amelioarea portaltoilor.

b. Cerinţe faţă de factorii de mediu

Fiind originar din zonele calde ale Asiei Centrale, piersicul manifestă cerinţe mari faţă de căldură fiind depaşit în această privinţă doar de cais şi migdal. El creşt şi fructifică bine în zonele cu veri călduroase şi ierni blânde din arealul podgoriilor, cu temperaturi medii anuale de 10-11,5°C.

Pragul biologic pentru umflarea mugurilor este de 6,5°C, iar pentru deschiderea florilor de 10,5°C, optimul termic pentu înflorit fiind de 13-16°C. Dacă anul climatic este normal şi gerurile vin treptat, mugurii floriferi ai piersicului rezistă până la -23…-25°C, dacă gerul survine brusc, după o perioada relativ călduroasă, temperaturi de -10…-12°C pot afecta mugurii de rod.

Perioada critica este, de altfel ca la majoritatea mugurilor pomilor fructiferi, primăvara dupa pornirea in vegetaţie, când pragul de rezistenţă la piersic este de -4,9°C în fenofaza de buon roz, (faza C-D); -3,8°C la înflorirea deplina (faza F) şi -2,1°C după legarea fructelor (faza H).

Nevoia de frig a piersicului este de 750-1200 ore (în funcţie de soi) cu temperaturi inferioare pragului biologic.

În timpul perioadei de vegetaţie, piersicul necesită 1200°C pentru maturarea soiurilor timpurii, 3000°C pentru maturarea soiurilor târzii şi o temperatură medie de 16°C.

Printre soiurile mai rezistente la ger se numără soiurile de pavii: Babygold 7, Vivian, Fortuna şi Vesuvio; soiuri de nectarine: Nectared 4, Nectared 6; soiuri de piersic: Redhaven şi Halehaven.

În grupa soiurilor cu muguri florali slab rezistenţi la ger intră: Cardinal, Elberta, J.H.Hale, Flacăra şi Frumos de Băneasa. In ceea ce priveşte temperatura soiului, minima de creştere a rădăcinilor este de 6-7°C, optim de creştere 24°C, iar la 35°C creştea încetează.

Creşterea rădăcinilor începe cu 3-4 saptamâni înainte de înflorit şi înregistrează două maxime: unul primăvara (mai-iunie) şi altul toamna (octombrie-noiembrie).

Nevoia de lumină a piersicului este mai mare decat a majorităţii speciilor pomicole cultivate în ţara noastră, fiind depăşit din acest punct de vedere de migdal şi smochin.

Datele din literatura de specialitate menţionează că în cursul perioadei de vegetaţie necesită minimum 1520 ore de insolaţie.

Cercetările făcute la soiul Elberta arată că în interiorul coroanei, cantitatea de lumină este de 4 ori mai mare decat în câmp. De altfel, lipsa luminii în coroană este prima cauza care duce la degarnisirea ei şi duce la obţinerea de fructe de slaba calitate. Prin urmare plantele de piersic vor fi amplasate pe expoziţii sudice, sud-estice şi sud-vestice şi se vor folosi distanţe de plantare şi forme de coroană care folosesc la maxim lumina.
Alături de cais şi migdal, piersicul este o specie rezistentă la secetă. Putând fi cultivat fără irigare în zone cu precipitaţii peste 550-700 mm annual. Insuficienţa apei are repercursiuni negative asupra pomilor şi anume, fructele rămân mici, alungite, turtite lateral cu pubescenţă si pieliţă grosieră, fără suculenţă, astringente (Elberta) şi cu raport nefavorabil între pulpă şi sâmbure. De aceea în zonele cu precipitaţii insuficiente se impune irigarea, la care, piersicul răspunde bine.

Excesul de umiditate este şi el dăunător, determinând asfixierea rădăcinilor (la o durată mai mare de două săptămâni) sensibilizând pomii la atacul bolilor criptogamice.Un timp răcoros şi umed accentuează căderea fiziologică accentuată a fructelor.

Piersicul necesită soluri fertile, profunde, bine drenate, fiind sensibil la asfixierea radiculară, cu un pH cuprins intre 5,5 şi 7,5.

Conţinutul în calcar activ nu va trebui să depăşească 7% în cazul altoirii pe piersic franc şi 15% în cazul altoirii pe migdal.

Ca tipuri de soluri piersicul preferă solul brun roşcat de pădure, cernoziomuri, nisipuri şi soluri nisipoase. Indiferent de tipul de sol pânza freatică va trebui să fie sub adâncimea de 2m.


c. Caracteristici morfologice şi de producţie

Piersicul altoit pe piersic franc formnează un sistem radicular bogat, bine ramificat care depăşeşte de 1,7-2 ori raza proiecţiei coroanei şi amplasat la adâncimea de 15-80 cm. In solul brun roşcat de pădure unele rădăcini pătrund la 3m adâncime înc ă din pepinieră, ceea ce dovedeşte că sistemul radicular al piersicului are o putere de străpungere a solului pe verticală.

Piersicul altoit pe migdal are un sistem radicular mai puţin dezvoltat dar mai profund decât cel altoit pe piersic franc.

În primii ani de viaţă piersicul creşte viguros. Dacă nu se fac intervenţii de tăiere pomii se degarnisescşi se epuizează repede producând fructe puţine şi de calitate slabă. Tăiat an de an piersicul îşi meţine permanent echilibrul între creştere şi fructificare pe toată durata vieţii.

Piersicul deţine după migdal locul doi în ceea ce priveşte capacitatea de lăstărire anticipată formând mai ales la pomii tineri 1-2 serii de lăstari anticipaţi pe vară. O pondere mai mare de lăstari anticipaţi în coroana pomilor indică fie o încărcătură mică de fructe în anul respectiv fie o tăiere prea severă.

Ramura de rod de bază la piersic este ramura mixtă. Alături de aceasta piersicul mai rodeşte pe ramuri salbe, buchete de mai şi ramuri anticipate. La rândul lor ramurile anticipate pot fi mixte anticipate, salbe anticipate, buchete antciipate. Ramurile salbe şi ramurile buchet se întâlnesc mai ales la pomii debili intraţi in declin, suferinzi sau supraîncărcaţi cu rod.

Piersicul înfloreşte timpuriu, la cca 12 zile dupa cais şi concomitent cu unele soiuri de migdal, cireş, vişin, prun şi păr. În cadrul unui soi deschiderea florilor de eşalonează pe o perioadă de 5-7 zile.

Majoritatea soiurilor de piersic sunt autofertile. Polenizarea se face deseori în cadrul aceleiaşi flori, înainte de deschiderea ei. Florile fecundează în proporţie de 59-90% în funţie de soi, vârsta pomilor, condiţiile de climă. Din fructele legate cad fiziologic 30-40%. Se cunosc şi soiuri de piersic autosterile (J.H.Hale, Firegold).

În primele patru săptămâni după legat piersicile cresc lent 0,7-1,12 g/zi, iar în etapa întăririi sâmburilor creşterea fructelor se reduce şi mai mult 0,31-0,66 g/zi. După ce se întăresc sâmburii ritmul creşterii fructelor devine cu atât mai accentuat cu cât epoca de coacere este mai timpurie.

Piersicul are o perioada de vegetaţie lunga. Frunzele cad în a doua jumătate a lunii octombrie şi in noiembrie.

Piersicul începe să formeze fructe încă din anul al 2-lea de la plantare, dar producţii economice se obţin începând cu anul IV. Această specie nu are alternanţă de rodire.

Potenţialul productiv la piersic este foarte mare.În livezi intensive se pot obţine 20-25 t/ha fructe. O condiţie de baza este realizarea de plantaţii încheiate fără goluri. Completarea golurilor se face în primii ani deoarece în plantaţii de peste 8-10 ani completatea golurilor nu mai este rentabilă.

Fenomenul crăpării sâmburilor apare cu frecvenţă la soiruile cu coacere timpurie şi extratimpurie: Madeleine Pouyet, Mayflower, Springtime, Blazing gold, Cardinal etc. şi în anii cu primăveri reci. Fenomenul se amplifică dacă se udă abundent în perioada de la începutul întăririi sâmburilor. Când pomii au multe fructe, puţine dintre acestea au sâmburii crăpaţi. O rărire timpurie şi intensă a fructelor accentuază fenomenul de crăpare.

Gomoza (apariţia scurgerilor de clei) este determinată de ger, atac de insecte şi boli, lovituri de grindină, răni accidentale. Când scurgerile sunt sporadice şi de mică intensitate nu sunt necesare intervenţii tehnologice. Dacă scurgerile iau amploare acestea trebuie curăţite până la lemn sănătos, dezinfectate cu sulfat de cupru 3-5% şi acoperite cu mastic.

In cazul altoirii pe portaltoi franc plantaţiile de piersic produc economic 14-16 ani.În zonele cu favorabilitate ajunge până la 18-21 ani.

3. Studii ale factorilor de mediu din zona Câmpia Turzii


3.1 Geografic si administrativ

Oraşul Câmpia Turzii este situat în depresiunea Turda-Câmpia Turzii. Din punct de vedere fizico-geografic această depresiune face parte din Câmpia Transilvaniei şi este mărginită la vest de Culmea Trascău, la nord de Culmea Feleacul şi de continuarea ei prin Dealurile Turzii, la est de Câmpia Transilvaniei, iar la sud de Podişul Târnavelor.

Din punct de vedere economico-geografic oraşul Câmpia Turzii este situat în culoarul Arieşului din zona cursului său inferior.

Munţii Apuseni, prin Culmea Trascăului, sunt legaţi de Podişul Transivaniei printr-o largă depresiune a culoarului Mureşului, care, în sectorul nordic, include depresiunea Turda- Câmpia Turzii. Configuraţia acestei depresiuni este caracterizată de zona înaltă de coline numită Podişul Măhăceni. Aceasta este o continuare a Piemontului Vinţului de sub culmea Trascău, fiind înconjurat de zone joase (culoarele Arieşului şi Uioarei).

Depresiunea Turda-Câmpia Turzii a fost ,,sculptată” de Arieş, râul lărgindu-şi valea progresiv, de la oeşirea din munţi, tăind în malul stâng înalt şi abrupt şi dezvoltând în dreapta un complex de terase netede şi etajate. Pe acete terase este aşezat şi municipiul Câmpi Turzii.

Ca altitudine, vatra municipiului este cuprinsă intre curbele de nivel 300-305 m. Altitudinea maximă din apropiere, de 520 m, se află pe teritoriul comunei învecinate, Călăraşi.

Coordonatele geografice ale centrului municipiului Câmpia Turzii sunt 46°32’40” latitudine nordică şi 25°53’ latitudine estică.

Terenul pe care se înfiinţeazã plantaţia este situat pe una din terasele râului Arieş.


3.2 Hidrografia şi hidrologia

Reţeaua hidrgrafică din depresiunea Turda-Câmpia Turzii se caracterizează printr-o densitate mică şi o pantă redusă de scurgere a apelor, având ca principal curs de apă râul Arieş. Acesta îşi are obârşia în Munţii Bihor şi străbate Munţii Apuseni de la V către E. După ieşirea din defileul de la Buru, Valea Arieşului se deschide larg, mai ales pe dreapta, unde sunt extinse mai multe terase, având o pantă de scurgere scăzută, de 1,86%, între Turda şi Poiana, şi de 0,33% între Poiana şi confluenţa cu Mureşul. Curgând din partea de N şi E a Câmpiei Turzii, Arieşul îşi schimbă de aici direcţia din VE spre S-SE.

Văile sale afluente sunt largi, având pantă mică de scurgere, slab ramificate, iar în cuprinsul lor se întâlnesc mlaştini. Afluenţii pe dreapta sunt Valea Trăsnită, care izvorăşte dintr-o zonă cu exces de umiditate în NE satului Bogata şi se varsă la SE de municipiu, în hotarul acestuia către Viişoara, şi pârăul Racoşa, al cărui izvor se află pe terasa I, în S fostei comune Poiana, într-o zonă cu exces de umiditate, şi se varsă la periferia municipiului, în apropierea cartierului Sâncrai. Pe stânga, singurul afluent este părăul Bogăţelul-denumire locală a Văii Florilor.

Prin analogie cu datele de la punctul hidrometric Turda, debitul minim al Arieşului a fost de 2,5 m3/s, iar cel mediu de 22 m3/s. Volumul maxim al scurgerii se inregistrează în aprilie, adtorită topirii zăpezilor şi precipitaţiilor abundente, având viituri mari, mai ales în mai şi iunie. Minimele apar în septembrie, datorită precipitţtiilor reduse.


3.3 Climatic

Din punct de vedere al climei, depresiunea Turda-Câmpia Turzii are caracter de depresiune adostită faţă de circulaţia vestică a aerului, fiind influenţată, evident, şi de unităţile fizico-geografice care o înconjoară. Această aşezare a Cămpei Turzii într-o zonă depresionară, face ca aici să fie influenţătă de fohn, adică de coborâre spre depresiune a maselor de aer, fenomen care este totuşi mult accentuat aici. Acest fenomen climatic determină o temperatură mai ridicată decât în regiunile înconjurătoare şi totodată preciriteţiile sunt mai reduse. De asemenea, caracteristic pentru această zonă depresionară este apariţia inversiunilor de temperatură datorită acumulării aerului rece.
Durata de strălucire a soarelui faţă de durata posibilă de insolaţie aici(4468,7 ore/an) reprezintă, în medie, 43%.


3.3.1 Regimul termic

Valoarea temperaturii medii anuale la Câmpia Turzii este de 8,7°C, cifră ce se apropie de valorile termice din partea centrală a depresiunii Transilvaniei, fiind însă mai mică decât a regiunii sud-vestice, unde pătrunderea curentului de aer pe Valea Mureşului ridică temperatura medie anuală. Din datele cunoscute rezultă că cea mai ridicată temperatură la Câmpia Turzii a fost de 39°C, iar cea mai coborâtă de -32,6°C. Semnificativ este aici numărul mare de zile cu îngheţ, în medie 130,8 pe an. Zilele calde de vară sunt în medie de 56,9 pe an.

3.3.2 Regimul pluviometric si umiditatea atmosferică

Harta precipitaţilor medii anuale indică pentru culoarul depresionar Turda-Alba Iulia izolinia de 600 mm drept limită a cadrului depresionar, iar cantitatea de precipitaţii căzută în medie pe an la Câmpia Turzii a fost de 538,7 mm. În anii cu activitate ciclonică frecventă cad percipitaţii şi peste 850 mm, însă în anii deficitari valoarea acestora este în jur de 350 mm. Cantitatea de precipitaţii repartizată în perioada de vară (42,6%) este mai mare decât aceea care revine anotimpului de toamnă (20,1%) Si iarnă (12,1%). Precipitaţiile medii lunare au valorile cele mai mici în februarie (19,8 mm), fiind caracteristice climatului temperat continental.

Numărul mediu al zielor cu percipitaţii este de 111 pe an, fiind egal cu cel al zilelor senine. Primele ninsori apar, de regulă, la sfârşitul lunii noiembrie şi ţin până în primele zile ale lunii martie.

3.3.3 Regimul eolian
Regimul vântului are aici o frecvenţă mare în lunile de primăvară, depăşind 60%. Atunci are şi o tărie maximă, datorită intensificării circulaţiei vestice şi a pătrunderii ei pe culoarul Mureşului sau taversând Munţi Apuseni, ajungând în depresiune sub forma de fohn. Valori minime ale frecvenţei şi tăriei vântului sunt în lunile de iarnă, datorită stagnării maselor de aer mai mult timp în depresiune. Direcţiile vântului cele mai frecvente în cursul anului sunt NV, SV şi SE, dar ele diferăpe anotimpuri (iarna şi toamna predomină vântul de SV, primăvara şi vara cel de NV). Viteza medie a vântului este de 3 m/s, având o valoare mai mare pe diecţia NV (5,3 m/s) urmata pe direcţia N (3,4 m/s).

3.4 Vegetaţia

Datorită particularităţilor reliefului, vegetaţia este variată şi urmareşte treptele de relief. Etajul silvostepei corespunzator Câmpiei Transilvaniei, este reprezentat de pajişti situate pe cursurile apelor şi pe versanţii sud-estici. Parcela aleasă pentru înfiinţarea plantaţiei este situată pe una din terasele Arieşului. Terenul a fost folosit înainte pentru agricultură pe porţiunea amplasata pe o panta de sub 15%, iar porţiunea de deal a nu a avut nici o folosinţă. Pe terenul agricol, în primăvara premergătoare înfiinării livezii a fost semãnat cu porumb zaharat, soiul Allure F1 care este un soi timpuriu şi care eliberează terenul cel târziu în a doua decadă a lunii iulie. Terenul aflat în pantă era înţelenit, fiind folosit ca păşune, cu vegetaţie ierboasă şi cu foarte puţini arbuşti din speciile Rosa canina şi Cornus mas.

3.5 Solul

Solurile predominante sunt: cernoziom levigat pe şes (argiloiluvial), brun şi soluri aluvionare in luncă. În zona de amplasare a livezii avem ca sol predominant cernoziomul argiloiluvial.

Cernoziomul argiloiluvial are textură luto-nisipoasă pânâ la argiloasă, întotdeauna nediferenţiată pe profil, structură glomerularã în Am, columnoid prismatică în Bt, are pH neutru spre slab alcalin, bine aprovizionat cu N, P, K. Fertilitatea naturală foarte bună este determinată de climatul mai umed şi de o bună aprovizionare cu apă atât cantitativ cât şi de modul de repartiţie anuală. Solul se pretează şi este folosit pe scară largã în pomicultură şi viticultură.

Intervalul optim al pH-ului pentru cultura piersicului este de 5,5-7,5, astfel se recomandă aplicarea de amendamente pentru corectarea acidităţii solului.

Densitatea aprentă este definită de raportul dintre masa solului uscat aflat în aşezare nemodificată şi volumul total al solului. Se calculează în g/cm3 şi are valori pentru cernoziomul argiloiluvial cuprinse între 1,18 -1,72 g/cm3, în funcţie de starea de afânare a solului. Acest parametru al solului trebuie cunoscut pentru a putea afla cantitatea de îngrăşământ ce trebuie aplicată pentru a putea satisface cerinţele pomului.


4. Organizarea plantaţiei pomicole

4.1 Organizarea interioară a plantaţiei

Cuprinde lucrările de asigurare a mecanizării, de conservare şi ameliorare a solului, de reducere a cheltuielilor de producţie şi de creştere a productiviăţii muncii, şi anume:
- defrişarea terenului de vegetaţie lemnoasă spontană sau cultivată (pomi bătrâni) sau de alte obstacole care ar împiedica plantarea. Pe terenul studiat avem doar pe zonele de pantă vegetaţie lemonoasă presupunând arbuşti din speciile de măcieş (Rosa canina) şi corn (Cornus mas) în canităţi foarte mici, deoarece panta dealului a fost întreţinută ca păşune. Acestea se scot cu ajutorul tractorului sau buldozerului, unde panta permite, sau manual dacă panta este prea mare.
- nivelarea sau modelarea terenului este obligatorii pentru plantaţiile intensive. Ea asigură mecanizarea şi irigarea şi crează condiţii uniforme pentru pomi, prin eliminarea excesului de umiditate şi combaterea eroziunii. Este recomandat ca nivelarea să se facă prin deplasări cât mai reduse de teren (decopertarea a numai 10 cm din stratul cu humus scade recolta cu 25%), fără a ajunge la straturile sărace din profunzime. În acest scop nivelarea trebuie făcută în strânsă corelaţie cu parcelarea. Astfel, se recomandă o suplimentare în operaţiunea de decopertare şi recopertare pentru a nu îndepărta stratul fertil. Pe acest teren, denivelările reprezintă 3% din toatã suprafaţa, adică 1,5 ha din teren, reprezentând un mamelon cu înalţimea de 1,5 m. Volumul de sol care trebuie mutat este calculat cu aproximaţie luând ca formă geometrică apropiată un con. Relaţia cu care se calculează volumul conului este (π*r2 *h)/3. Deci volumul total de sol mutat este de 7500m3 de pământ. Din acest volum de pământ, se face lucrarea de decopertare si recopertare cu sol pe o adâncine de cca 50 cm. Pentru decopertarea a 50 cm pe adâncime se dizlocã o cantitate de sol de circa 1300 de mc. Astfel, cantitatea de sol mutată, va fi în final de 8800 m3.
-amplasarea centrului gospodăresc. Acesta se compune din sediul administrativ; grup social pentru muncitori (dormitoare, cantina etc); magazine pentru materiale curente; depozit pentru îngrăşăminte chimice; depozite separate pentru insecto- fungicide şi erbicide; remize pentru maşini şi tractoare; hală pentru depozitare temporară; platformă betonată pentru manevrarea containerelor; ateliere pentru întreţinerea şi repararea curentă a uneltelor şi utilajelor; instalaţie pentru prepararea soluţiilor folosite în combaterea bolilor şi daunătorilor animali (ex: zeamă sulfo-calcică), cu bazinele aferente. Aceste construcţii trebuie să fie racordate la apă potabilă şi să nu ocupe mai mult de 0,2-0,4% din totalul suprafeţei. În această livadă, suprafaţa ocupată cu construcţii este de 2000 m2.
-parcelarea, stabilirea reţelei de drumuri, a zonelor de întoarcere, amenajarea teraselor sunt tratate în subcapitolele de mai jos.
-pregătirea terenului: cea mai bună pregătire a terenului pentru plantarea pomilor este desfundarea la adâncimea de 60-80 cm. Aceasta are în primul rând rolul de a crea condiţii favorabile (aerisire şi afânare) pentru creşterea rădăcinilor. Lucrarea se efectuează pe întreaga suprafaţă a viitoarei livezi, acolo unde terenurile sunt plane sau cu o înclinaţie foarte mica (pânã la 8-10%). Pe terenurile cu pante ce depăşesc 8-10 % desfundarea se face în benzi, în lungul curbelor de nivel, păstrându-se fâşii nedesfundate, late de 2-2,5 m, situate la 20-30 m între ele. Distanţa exacta între aceste fâşii se stabileşte în aşa fel încât porţiunile nedesfundate să rămână pe intervalele dintre rândurile de pomi. Epoca cea mai indicată pentru desfundarea terenului este perioada mai-august pentru terenurile libere şi iulie-septembrie pentru cele ocupate cu diverse culturi. Noi avem posibilitatea de a face această lucrare la sfârşitul lunii iulie după recoltarea culturii premergătoare (porumb zaharat timpuriu) şi curăţirea de resturi vegetale a terenului. În funcţie de perioada de timp necesară pentru finalizarea desfundatului se va stabili şi perioada de plantare a pomilor, dar nu mai devreme de 2 luni, astfel încât solul să aibă timp să se ,,aşeze”.
Înainte de desfundat este necesară fertilizarea de bază: la fiecare hectar se încorporează 30-40 tone gunoi de grajd, 600-800 kg superfosfat şi 150-200 kg sare potasică printr-o arătură adâncă de 25-30 cm. Amendarea solului pentru corectarea acidităţii nu se face în anul fertilizării organice, ştiindu-se că gunoiul de grajd reduce efectul negativ al aciditãţii. Amendarea se face doar în anul următor sau chiar şi al treilea de la aplicarea de îngrăşaminte.
Mai este necesară o nivelare de suprafaţă, pentru a elimina crestele şi şanţurile rămase în urma desfundatului.


4.2 Parcelarea şi calculul suprafeţelor

Parcela este unitatea organizatorică a unei plantaţii pomicole, caracterizată prin omogenitate sub aspect orografic, pedologic, sortiment şi diversitate, o parcelă trebuie să cuprindă pe cât posibil o singurã unitate morfologică de teren având o pantă cât mai uniformă şi cu aceiaşi expozitie. Mărimea unei parcele este determinata de mai mulţi factori: configuraţia terenului şi unghiul de pantă (cu cât unghiul de pantă este mai mare cu atât suprafaăa parcelei va fi ma redusă), gradul de variaţie a condiţiilor de microclimă şi sol. Este de preferat ca forma parcelei sã fie dreptunghiulară, cu latura mare paralelă cu curbele de nivel, dar se admite o abatere de 3-4% în unele situaţii. Pentru a utiliza raţional maşinile şi a reduce deplasările în gol, parcela trebuie să fie destul de lunga: 300-600 m.


Parcela Lungime Lăţime Suprafaţă
1 550 m 400 m 7,12 ha
2 550 m 400 m 4,75 ha
3 550 m 400 m 4,75 ha
4 550 m 400 m 7,12 ha
5 575 m 425 m 7,5 ha
6 575 m 425 m 5,0 ha
7 575 m 425 m 5 ,0ha
8 575 m 425 m 7,5 ha



4.3 Lucrări de amenajare

Drumurile: în interiorul plantaţiei pomicole se proiectează o reţea de circulaţie formatădin drumuri, zone de întoarcere, poteci tehnologice. După importanţa lor şi rolul pe care îl îndeplinesc drumurile sunt: drumuri principale cu lăţimea de 5-6 m şi drumuri secundare de 3-4 m lăţime. La proiectarea reţelei de drumuri şi a căilor de acces s-a avut în vedere ca suprafaţa ocupată de acestea să nu depăşească 4-6% din suprafaţa totală.

Zonele de întoarcere au lăţimea de 6-10 m şi sunt amplasate în faţa obstacolelor naturale, garduri vii, ravene şi a limitelor obligate(drumuri terasate, debuşee).

Zonele lasate libere lângă garduri se vor lăsa cu o lăţime de 4 m de la gard la primul rând de pomi cu scopul de se a putea executa lucrarile mecanizate necesare întreţinerii livezii.

Terasele se impun în amenajarea terenului care are o pantă mai mare de 15 %. Din terenul ales, o suprafaţă de 7,12 ha este amplastă pe o pantă de 17% pe care vor fi amenajate terase.

Dimensionarea analitică a teraselor

Suprafaţa parcelei: S= 7,12 ha
Panta terenului: p%= 17%
Înalţimea taluzului: ht= 2m
Înclinaţia taluzului: m= 1;(1:1)
Înclinaţia platformei: ip= 0,08 m
Distanţa dintre rânduri: d1= 5 m
Distanţa dintre pomi: d2= 4 m
Lungimea parcelei: L= 550 m
Lăţimea parcelei: l= 400 m
Scara – 1:5000

1. Lăţimea maxima a platformei:

lmax = h.max(i-m*it) / it-ip
lmax = 2(1-1*0,17)/0,17-0,08 = 1,66/0,09 = 18,44 m

2. Numărul de rânduri pe terasă:

n = lmax / d1
n = 18,44*5 = 3,68 ≈ 3 rânduri

3. Lăţimea utilă a platformei:

Lu = n* d1
lu = 3*5 = 15 m

4. Înălţimea taluzului:

ht = lu(it-ip) / 1-m*it
ht = 15(0,17-0,08) / 1-1*0,17 = 1,35 / 0,83 = 1,62 m

5. Înălţimea terasei:

H = ht+lu*ip
H = 1,62+15*0,08 = 2,82 m

6. Lăţimea terasei:

L = lu+m*ht
L = 15+1*1,62 = 16,62 m

7. Volumul terasamentelor:

Vml = (lu*lt)/8 + (ht2 *m)/8
Vml = 24,3/8+2,62/8 = 3,03+0,32 = 3,35 m3/ ml

Vha = 10000*Vmax/L
Vha = 33500/16,62 = 2015,64 m3/ha

Vt = Vha*S
Vt = 2015,64*7,12 = 14351,35 m3

8. Suprafaţa ocupată de taluzuri:

St = 10000*ht*m/l
St = 16200/16,62 = 974,73 m2

9. Suprafaţa totală a taluzelor:

Stt = St*S
Stt = 974,73*7,12 = 6940,07 m2

10. Numărul de pomi la hectar:

Np = (10000*n)/(Lu*d2)
Np = 30000/60 = 500 pomi/ha

11. Numărul de rânduri pe terasă:
R = (Lu/ d2)+1
R = 3,75+1 = 4,75≈4 rânduri /terasă

Pe ultima terasă se vor pune doar 3 rânduri, având în vedere ca trebuie lăsata o distanţă de 3,8 între ultimul rând şi gardul care împrejmuieşte livada.


4.4 Pichetarea terenului

Stabilirea distanţelor de plantare a pomilor depinde de sistemul de cultură, de vigoarea asociaţiei soi-portaltoi, de fertilizarea terenului, precum şi de sistemul de formare a coroanei. Materializarea pe teren a acestor distanţe se realizează prin pichetaj (fixarea locului fiecărui pom). Există în pomiculturã multe sisteme de pichetaj, denumite după figura geometrică pe care o formează pomii vecini de pe 2 rânduri alăturate: în pătrat, , în dreptunghi, în triunghi isoscel, sau triunghi echilateral, etc.

Se va folosi în cazul de faţă pichetajul în dreptunghi, distanţa între pomi pe rând fiind de 4 m si între rânduri de 5 m, astfel se asiugură pomului 20 m2, la pomii aflaţi pe pantă sub 15%. Pe terase, datorită formei de coroană alese - palmetă etajată, distanţele de plantare vor fi de 4,8 m între rânduri şi 4 m între pomi pe rând.

Pichetarea se va face direct cu tutori, după desfundatul terenului, astfel se elimină folosirea picheţilor şi repichetarea.


4.5 Alegerea soiului şi portaltoiului

O foarte importantă decizie este alegerea combinaţiei altoi – portaltoi. Datorită altitudinii (maxim 500 m) şi a precipitaţiilor din zonă am ales ca portaltoi piersicul franc.

Piersicul franc este un portaltoi obţinut din sâmburii soiurilor târzii, Elberta, Târzii de Copăceni, Elita Blanc. Acest portaltoi este compatibil cu majoritatea soiurilor, formează un sistem radicular bine ramificat, imprimând soiurilor o vigoare bună şi o longevitate medie. Cere soluri bine drenate, uşoare, mijlocii şi nu suportă solurile grele, umede, reci, cu apă stagnantă
.
În alegerea soiurilor, trebuie avute în vedere mai multe aspecte:
- epoca de coacere a fructelor;
- rezistenţa la ger sau secetă în funcţie de regimul climatic din zonă;
- posibilitatea folosirii soiurilor interferile pentru a asigura o bună polenizare a fructelor (în cazul de faţă nu s-au ales soiuri autosterile care să necesite polenizatori);

Soiurile folosite în livadă sunt regăsite în tabelul de mai jos:

Soiuri târzii Soiuri mijlocii Soiuri timpurii
Parcela 1 Parcela 2 Parcela 3 Parcela 4 Parcela 5 Parcela 6 Parcela 7 Parcela 8
Flacăra
Superba de toamnă Podana Elberta Redhaven Halehaven Southland Madeleine Pouyet

Descrierea soiurilor de piersici folosite:

1. Soiuri timpurii:

a)Madeleine Pouyet:

Este un soi obţinut în Franţa în anul 1935.
Pomul este viguros, frunza e de mărime mijlocie cu glandele de pe peţiol globuloase, iar florile de tip rozaceu.
Fructul este mic, (70-100 g), sferic, uşor până la pronunţat asimetric, cu brazda verticală adâncă şi îngustă. Pieliţa subţire, pubscentă, neaderentă la pulpă, galben-verzuie, acoperită cu un roşu marmorat pe partea însorită. Pulpa este de culoare alb-crem, iar la unele fructe apare o infiltraţie slabă de roşu sub pieliţă şi în jurul sâmburelui. Consistenţa este foarte suculentă, potrivit de dulce, slab aromată, neaderentă la sâmbure, mediocră pentru masă. Sâmburele este mic. Cu vârful ascuţit, cu incrustaţii dese, adănci şi neuniforme.
Fructele se maturează în jur de 18-20 iunie.

2. Soiuri mijlocii:

a)Redhaven

Soiul a fost obţinut in SUA şi difuzat în producţie în anul 1940.
Pomul are vigoare mijlocie, cu glandele de pe peţiol reniforme, iar florile campanulate.
Fructul este de mărime mijlocie (150-180 g), sferic, uşor asimetric. Pieliţa este subţire, fin pubescentă, neaderentă le pulpă, colorată în galben-auriu, acoperită aproape în întregime cu roşu marmorat, pste care se suprapune un roşu-carmin sub formă de striuri. Pulpa esteaurie cu infiltraţii fine de roşu-carmin lângă sâmbure. Este foarte bună pentru masă, dulceaţă şi compot. Sâmburele este destul de mare, invers ovoid, comprimat lateral, cu incrustaţii rare şi superficiale. Fructele au o foarte bună rezistenţă la transport şi se maturează în prima jumătate a lunii august.

b) Halehaven

Pomul este viguros, glandele de pe peţiol sunt globuroase, iar florile de tip campanulat.
Fructul este de mărime mijlocie, sferic, cu conturul aproape regulat. Pieliţa este groasă, fin pubescentă, galben-portocalie, acoperită pe întreaga suprafaţă cu un roşu viu, marmorat şi striat de un roşu mai intens. Pulpa este tot galben-portocalie, roşcată în apropierea sâmburelui, consistentă, suculentă, dulce şi placut acidulată, aromată. Fructele se maturează în a doua decadă a lunii august.

c) Southland

Soiul a fost obţinut în SUA şi a fost dat în producţie în anul 1946.
Pomul este de vigoare mijlocie, frunzele mari, glandele de pe peţiol sunt globuroase, iar florile mari de tip rozaceu.
Fructul ste mare (200-250g), sferic, cu brazda ventrală uşor adâncită spre vârf. Pieliţa de culoare galbenă cu infiltraţii puternice de roşu lângă sâmbure, consistentă, suculentă, dulce, armonios acidulată, aromată şi neaderentă la sâmbure, de foarte bună calitate pentru masă. La maturitate (începutul decadei a treia a lunii august), fructele cad.

3. Soiuri târzii

a) Flacăra

Soiul a fost obţinut în anul 1958 la Baza Experimentală Băneasa-Bucureşti.
Pomul este de vigoare mijlocie, glandele de pe peţiolil frunzelor sunt mici globuloase, florile campanulate.
Fructul este mare sau foarte mare (180-415 g), sferic, uşor alungit. Pieliţa este fin pubescentă, de culoare galben-aurie, acoperită cu roşu pe 1/3 din suprafaţă , epste care se suprapun dungi de un roşu mai intens. Pulpa este galbnă aurie, cu infiltraţii de roşu lângă sâmbure, suculentă, consistentă, dulce vinurie, potrivit de aromată, neaderentă la sâmbure, foarte bună pentru masă. Sâmburele este mare, alungit, comprimat lateral, cu incrustaţii rare şi adânci. Fructele se maturează la 15 zile după soiul Elberta.

b) Superba de toamnă

Soi românesc, omologat în 1982.
Are productivitate ridicată şi fructele de calitate supeioară. Pieliţa este de culoare alb-gălbuie, acoperită cu roşu pe partea însorită. Pulpa este galbenă, consistentă, cu rezistenţă bună la manipulare şi transport.
Fructele se maturează în a doua jumătate a lunii septembrie.

c) Podana

Soi obţinut în Italia, din încrucişarea soiurilor Fayette x Fairtime.
Pomul are o crezstere viguroasă, este productiv, cu rezistenţă bună la ger.
Fructul este mare sau foarte mare, sferic. Pieliţa este pubescentă, colorată în galben, acoperită cu roşu pe 40%-60% din suprafaţa fructului. Pulpa este galbenă, roşie în jurul sâmburelui, consistentă, suculentă, cu gust plăcut. Fructele se maturează la 40 zile după soiul Redhaven.

d) Elberta

Pomul este de vigoare mare, cu coroană sferică. Glandele de pe peţiolul frunzelor sunt reniforme, iar florile mijlocii, campanulate.
Fructul este mare (125-135 g), sferic, uşor alungit, asimetric, comprimat lateral. Pieliţa este de culoare galben aurie, acoperită cu roşu sângeriu pe partea însorită cu o pubescenţă grosieră. Pulpa este galben aurie, cu puţină roşeaţă lângă sâmbure, dulce acidulată, intens aromată, consistentă, suculentă. Fructele se maturează la sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie.



4.6 Împrejmuirea plantaţiei

Se va face cu plasă de sârmă, susţinută pe stâlpi de beton. Se vor amplasa 2 porţi a câte 5 m fiecare, pe laturile lungi ale parcelei. Stâlpii vor fi amplasaţi la distanţă de 3 m unul faţă de altul. La stâlpii din colţuri li se vor pune la bază câte doi contrastâlpi de sprijin, la fel ca şi la stâlpii celor 2 porţi. La stâlpii porţilor li se va pune doar câte un stâlp de sprijin pentru fiecare. Se va împrejmui suprafaţa cu plasâ de sârmâ susţinutã pe stâlpi de 3 rânduri de sârmă zincată Ø6mm. Plasa de sârmă va fi îngropată la 15 cm în sol, izolându-se cu bitum. Deasupra plasei de sârmă se vor pune trei rânduri de sârmă ghimpată. Costul orientativ cu împrejmuirea plantaţiei este făcut în devizul cu împrejmuirea plantaţiei.


4.7 Săparea gropilor, pregătirea materialului săditor şi plantarea pomilor

În terenul desfundat gropile se deschid cu puţin înainte de plantare, iar dimensiunile lor se corelează cu dimensiunile sistemului radicular al pomilor ce urmează a fi plantaţi. De regulă gropile se sapă de 0,5/0,5/0,6 m când se planteaza pomi din câmpul III şi de 0,3/0,3/0,3 m când se plantează pomi din câmpul II. Solul fertil aşezat amonte de groapă se împrăştie într-un strat uniform. Apoi peste acest strat se împrăştie uniform 3-4 kg gunoi de grajd bine fermentat (mraniţã), 40-60 gr superfosfat, 40-60 gr sare potasicã. După care se amestecă solul cu îngrăşămintele cu sapa.

Pregătirea pomilor pentru plantare: înainte de plantare pomii se verifică sub aspectul starii de sănătate. Rădăcinile trebuie să fie sănătoase, turgescente, iar tulpina să prezinte muguri viabili. Se execută şi fasonarea rădăcinilor, se face o scurtare de 10-40 cm, în funcţie de lungimea rădăcinilor. După fasonare, pomii se mocirlesc şi se face plantarea înainte ca mocirla să se usuce. Mocirlirea se face prin introducerea rădăcinii pomilor într-un amestec format din 2/3 pământ + 1/3 bălegar proaspăt de bovine + apă. Se obţine o pastă de consistenţa smântânii.
Plantarea pomilor se poate face în toată perioada de repaus, dacă solul nu este îngheţat, nu este prea umed, iar în aer sunt temperaturi pozitive. Cele mai bune rezultate se obţin toamna. Dacă se anunţă o iarnă fără zăpadă, nu este recomandat plantatul de toamnă, îngheţarea solului pe o adâncime mai mare poate provoca degradarea rădăcinilor. Plantarea propriu-zisă constă în aşezarea rădăcinilor într-o poziţie neforţată pe un moşuroi format pe mijocul gropii din sol fertil şi acoperirea rădăcinilor cu sol. La plantare, coletul se va situa la nivelul solului. Lucrarea se face de către 2 persoane: una ţine pomul de partea nordică a tutorelui, cealaltã introduce pământ mărunt şi reavăn pe rădăcini până la acoperirea sistemului radicular. Se adaugă între 5 şi 25 kg de gunoi de grajd bine mărunţit şi fermentat pentru fiecare pom. Acesta se amestecă în prealabil cu pământul rezultat de la prima cazma şi se pune peste rădăcinile pomului. Trebuie să facem un contact intim al solului cu rădăcinile, astfel se tasează solul din jurul pomului cu piciorul, iar apoi se udă cu o normă de 30-40 l/pom. Adâncimea de plantare trebuie urmarită cu mare atenţie. Regula generală la portaltoii obţinuţi din seminţe este ca punctul coletului să fie la nivelul solului după ce pământul se aşează în groapă. În momentul plantării coletul va fi cu 3-5 cm deasupra solului, ca prin tasarea pământului acesta să ajungă la nivelul solului. În cazul plantării de toamnă, în jurul pomului se va face un muşuroi de 30-40 cm de pământ care sa protejeze rădăcinile împotriva îngheţului.

5. Lucrări de întreţinere

În primul an după plantare se execută următoarele lucrări:
-tăierea vergilor la înălţimea preconizată de formare a coroanei alese;
-desfacerea materialelor de protecţie de pe trunchi, în primăvară;
-legarea pomilor la tutore în opt cu sfoară sau răchită, după ce în prealabil s-au scurtat şi netezit tutorii;
-corectarea adâncimii de plantare;
-desfacerea muşuroiului şi udarea pomilor;
-lucrarea şi întreţinerea solului;
-combaterea bolilor şi dăunătorilor;
-fertilizarea cu îngrăşăminte minerale: cu N în timpul vegetaţiei şi cu PK la sfârşitul perioadei de vegetaţie care se încorporează în sol odata cu arătura de toamnă;
-verificarea legării la tutore, la nevoie se slăbeşte;
-suprimarea lăstarilor de pe trunchi sau ciupirea lor;
-alegerea lăstarilor pentru primele şarpante şi la nevoie scurtarea lor la lungimea de ramificare;
-toamna se completează golurile.

În anul al II-lea se executa doar o parte a lucrărilor din primul an şi se continuă formarea coroanei:
-lucrarea şi întreţinerea solului;
-combaterea bolilor şi dăunătorilor;
-fertilizarea cu îngrăşăminte minerale: cu N în timpul vegetaţiei şi cu PK la sfarşitul perioadei de vegetaţie care se încorporeazã în sol odata cu arătura de toamnă;
-suprimarea lăstarilor de pe trunchi sau ciupirea lor;
-alegerea lăstarilor pentru următorul etaj de şarpante sau de subşarpante în formarea coroanei tip palmetă etajată şi la nevoie scurtarea lor la lungimea de ramificare;


5.1 Sistem de întreţinere. Erbicidare

În primii ani după plantare, terenul se întreţine sub formă de ogor negru, menţinându-se în acest scop solul afânat şi fără buruieni, prin mobilizarea permanentă pe întreaga suprafaţă a livezii cu ajutorul mijloacelor mecanizate. Ogorul negru se realizează prin erbicidare, aplicând preemergent Simazin (10 kg/ha) şi postemergent Roundup (3-4 l în 100 l apă). Însă la terenurile cu pantă mai mare de 8% se recomandă folosirea ogorului înterupt care constă în întreruperea lucrărilor de mobilizare a solului începând cu a treia decadă a lunii iulie.
La înfiinţarea livezilor şi în primii ani de viaţă a pomilor nu se pot folosi erbicide.
Înierbarea totală sau parţială se poate folosi începând cu anul 4-5 de la plantare, mai ales pentru terenurile în pantă. Ierburile folosite trebuie să fie pitice, rezistente la îngheţ, să înfrăţească repede. Asemenea condiţii sunt îndeplinite de : Lollium sp, Dactilis sp., Phleum pretense, Festuca rubra, Trifolium repens, etc.
Pentru menţinerea ogorului negru se recomandă praşile mecanice făcute cu freze cu palpator, cultivatoare, grape cu discuri atât pentru distrugerea buruienilor cât şi pentru afânarea solului.
Se face înierbarea taluzurilor şi a 40 cm din tereasă cu o cantitate de 1 kg de sămânţă de iarbă la 30 m2 . Suprafaţa de înierbat este de 24 370 m2 şi avem nevoie de 812,3 kg de sămânţă.


5.2 Fertilizarea

Piersicul consumă cantităţi mari e elemente nutritive, în special N şi K. Raportul optim dintre macroelemente N:P:K este de 1 : 0,25 : 0,8-1. Consumul annual de elemente fertilizante la piersic este de 144 kg/ha azot, 32 kg/ha fosfor şi 131 kg/ha potasiu la care se adaugă un consum ridicat de calciu şi magneziu, respectiv 152 kg/ha şi 31 kg/ha.
Consumul de microelemente este şi el ridicat: 521 g/ha fier, 247 g/ha zinc şi 138 g/ha bor. Pentu o tonă de piersici se consumă cca. 10 kg azot, 2 kg P2O5 şi 8 kg K2O.
Un sol bine aprovizionat cu substanţe nutritive trebuie să conţină 21-30 mg% g sol P2O5 , 16-40 mg% K2O (în funcţie de textura solului) şi 15 mg % MgO.
Se recomandă următoarele norme de administrare a îngrăşămintelor:
- încorporarea cu 2-3 luni înainte de plantare odata cu desfundatul, a unei cantităţi de 40-60 t îngrăşăminte organice şi câte 100 kg s.a. P2O5 şi K2O la ha.
- în plantaţiile tinere: 5 kg gunoi de grajd + 16 g N, 12 g P2O5, 8 g K2O la m2
- în plantaţiile pe rod , administrarea la intervale de 4 ani a 30-40 t/ha îngrăşăminte organice, iar anual 120-150 kg N, 50-60 kg P2O5 şi 90-120 kg K2O s.a/ha.


5.3 Irigarea

În zonele unde nivelul precipitaţiilor este sub 550 mm se recomandă irigarea plantaţiilor de piersic. Această lucrare poate aduce un spor de producţie cu 30-50%.
Momentele optime de udat sunt cu 2 săptămâni înainte de înflorit, în perioada întăririi sâmburilor, la intrarea fructelor în pârgă (la soiurile timpurii şi semitimpurii) şi încă 1-2 udări în august.
Udările din cursul de vegetaţie se vor face la plafonul minim de 273 din intervalul umidităţii active pe o aâncime de 100 cm în cazul cernoziomurilor şi solurilor brune şi 150 cm pentru solurile nisipoase sau nisipuri solificate.
Modalitatea de irigare poate fi efectuată prin procedeul udării prin aspersiune. Aspersoarele vor fi de o înalţime mai micã decăt trunchiul arborilor, sub coroana pomilor, astfel încât prin udare să nu se spele de pe frunze eventualele tratamente aplicate.
Totuşi în zona în care este situat terenul, cantiatea anuală de precipitaţii acoperă necesarul de apă pentru această cultură. Astfel, nu va fi instalată o instalaţie de irigare, iar în cazul excepţional al unui an secetos, se va face irigarea cu maşina de aplicat tratamente, la care se vor ataşa două furtune.


5.4 Formarea coroanelor

La formarea coroanelor piersicului se va ţine cont de capacitatea lui de a emite lăstari anticipaţi, scurtând astfel timpul necesar definitivării fiecărei forme de coroană. Deosebit de importante sun aici intervenţiile în verede. Pentru toate sistemele de coroană trunchiul nu va depăşi 30-40 cm înălţime având în vedere ritmul rapid de degarnisire a pomilor. Întrucât ramurile de schelet la piersic se îngroaşă fosrte repede unghiurile de inserţie se vor regla încă din anul I sau din primăvara anului II.
Tăierile de fructificare la piersic sunt diferite de cele ale celorlalte specii pomicole.
De-a lungul timpului s-au încercat mai multe metode de tăiere a piersicului din care sunt mai importante: metoda clasică şi metoda, modernă.

Metoda clasică este metoda după care se creează aşa numitele ,,verigi de rod” ca la viţă de vie. Asfl ramurile mixte necesare pentru rodire se scurtează la 6-8 muguri de la bază. Ramurile mixte care rămân se tratează diferit: o parte se elimină şi o parte se taie în cepi de 2-3 muguri de la bază. Se lasă astfel un cep la 2-3 ramuri mixte scurtată la 6-8 grupuri de muguri. Între aceste verigi de rod va trebui să rămână o distanţă de 15-20 cm.

Ramurile buchet şi ramurile salbe se înlătură dacă sunt suficiente ramuri mixte.
Avantajele metodei:
• normarea judicioasă a încărcăturii de rod;
• regarnisirea mai uşoară a bazei semischeletului.
Dezavantajele metodei:
• lăstarii care par pe ramurile mixte scurtate cresc neuniform;
• fructele sunt umbrite de lăstarii viguroşi de deasupra lor şi ramân mici şi slab colorate; necesită multă forţă de muncă calificată, deci mari costuri;
• produce multe răni care sunt porţi de infecţie pentru boli şi dăunători;
• se elimină o parte mare de ramuri din coroana pomului.
Din aceste motive metoda se recomandă doar pentru pomii în declin sau degarnisiţi.

Metoda modernă (tăierea de fructificare lungă). După această metodă pomilor li se lasă pentru fructificare un anumit număr de ramuri mixte şi distanţate la 20-30 cm una de alta, care nu se scurtează sau se scurtează doar dacă depăşesc 60-70 cm lungime.
De-a lungul şarpantelor se reţin ramuri mixte cu poziţie laterală şi exterioară. Ramurile cu poziţie epitonică şi hipotonică (de pe şi de sub şarpante) se elimină de la inel.
Ramurile anticipate se reţin pentru fructificare numai dacă sunt viguroase, nu existăramuri mixte suficiente şi pomii au fost afectaţi de ger (mugurii de pe ramurile anticipate sun mai rezistenţi la ger). Se elimină de la fructificare ramurile salbe şi ramurile buchet. Acestea nu pot hrăni fructele pe care le formează.
Numărul de ramuri mixte reţinute pe pom depinde de forma de coroană şi vigoarea soiului. Asfel, pe un piersic condus palmetă se vor reţine maximum 100 ramuri mixte pentru soiurile de vigoare slabă, 120 la cele viguroase şi 150 la cele foarte viguroase.
La piersic condus în palmetă simplă sau palmetă evantai se vor reţine maximum 60-70 de ramuri mixte, iar la un piersic condus ca vas 140.
Tăierea modernă dă rezultate foarte bune când celelalte verigi agrotehnice sunt aplicate la nivel optim.

Operaţiuni în verde.Se recomandă din anul 2-3 de la plantare. Acestea constau în :
• ciupirea lăstarilor de prisos la 1-2 frunze de la bază când lăstarii au 6-8 cm. Dacă lucrarea se aplică mai târziu provoacă emiterea de anticipate ce îndesec coroana;
• suprimarea lăstarilor concurenţi şi subconcurenţi la lăstarul de prelungire.
Aceste operaţiuni nu vor reduce mai mult de 25-30% din frunzişul pomului.

Palmeta etajată

Este o formă de coroană aplatizată, folosită în livezile intensive şi reduce volumul coroanei pomului pe porţiunea dintre rânduri. Coroana se caracterizează prin următoarele elmente: un trunchi de 30-40 cm, un ax central pe care se inserează 3 etaje distanţate între ele la 60-120 cm, fiecare etaj are 2 şarpante distanţate între ele pe ax la 8-12 cm şi orientate pe direcţia rândului, dar opus, cu un unghi de inserţie care creşte de la bază spre vârf. Valorile unghiurilor de inserţie pentru fiecare etaj sunt: etajul I: 45-50°; etajul II: 50-55°; etajul III: 55-60°. Pe şarpantele primului etaj se prind 3-4 subşarpante cu 50-60 cm distanţă de ramificare între ele. Subşarpantele se conduc orizontal pe primele 2/3 din lungime şi uşor ascendent pe treimea dinspre vârf. La piersic, subşarpantele se menţin pe toată durata de viaţă a pomului.

Tehnica de formare:

Anul I: Se scurteazã varga la 60=80 de cm pentru a proiecta trunchiul, primele două şarpante şi prelungirea axului. În urma pornirii în vegetaţie, pe varga scurtată vor apărea lăstarii. Când aceştia au 10-15 cm se aleg 3, din care 2 pentru şarpantele etajului I distanţaţi pe ax la cca 10 cm între ei şi situaţi opus pe rând, respectiv unul pentru creşterea în prelungire a axului. Pentru a realiza o creştere uniformă, lăstarii şarpantei se înclină sau se dresează,după caz. Când pomii au 2 ani, operaţiunea se reduce la alegerea ramurilor pentru primul etaj şi dirijarea poziţiei lor.
Anul II: Tăierile din martie se rezumă la scurtatrea săgeţii la o lungime de 70-130 cm faţa de primul etaj (în funcţie de vigoarea combinaţiei soi-portaltoi şi de creşterea prelungirilor), în vederea obţinerii ramurilor etajului II. Ramurile de schelet se lasă să crească în voie sau chiar se dresează pe lângă ax în cazul când nu sunt suficient de viguroase. La o dezvoltare normală, când cele două ramuri ale primului etaj au grosimea egală cu a axului, prin înclinare acestea se coboară într-un plan situat cu 30 de cm mai jos faţă de ax (această decalare de 30 cm între planul axului şi cel al şarpantelor se va respecta mai departe cu ocazia proiectării şi dirijării etajelor următoare). În luna mai se aleg elementele proiectate, care sunt lăstarii, şarpante pentru etajul II, situaţi la 60-120 cm faţă de primul etaj şi lăstarul de prelungire a axului. Lăstarii situaţi între şi în apropierea celor aleşi, se suprimă iar cei de vigoare mică se păstrează pentru a evolua spre fructificare. Se suprimă în mod obligatoriu lăstarii concurenţi, respectiv cei foarte viguroşi situaţi pe partea superioară a şarpantelor.
Anul III: În anul 3 se instalează sistemul de susţinere, primavara devreme, de care este absolută nevoie pentru palisarea pomilor. Se leagă mai întâi trunchiul şi apoi celelalte elemente ale coroanei de sârmă. Se alege ultimul etaj.


5.5 Răritul şi recoltarea fructelor

Răritul fructelor

În condiţii normale de cultură un piersic condus în palmetă sau vas leagă cca. 2000-3000 fructe din care poate hrăni 400-600. Deşi din fructele legate cad fiziologic uneori până la 45% şi după această cădere pomii rămân supraîncărcaţi. Aceasta impune normarea încărcăturii.
Răritul fructelor se poate face manual, chimic şi mecanic.
Răritul manual trebuie să înceapă când fructele au mărimea unei alune şi să se termine înainte de întărirea sâmburelui. Soiurile timpurii se răresc moderat, lăsând 10-12 cm între fructele vecine, iar la soiurile târzii distanţa de rărire dintre fructe este de 18-20 cm. Pe ramurile mixte se pot lăsa 3-4 până la 5-6 fructe în funcţie de vigoare, iar pe salbe şi buchete numai câte un fruct. Se suprimă în primul rând fructele întârziate în creştere, îngemănate. Rărirea necesită 25-40 zile-om/ha.
Răritul chimic se aplică florilor şi fructelor.
Răritul chimic al florilor se recomandă la soiurile timpurii şi constă în tratarea pomilor cu Ethrel 360 ppm în toiul înfloritului.
Răritul chimic al fructelor se aplică soiurilor târzii şi se execută la 30-45 zile de la înflorit când sămânţa are 7-11 mm lungime, cu Ethrel 360-500 mg/l.
Răritul mecanic se face cu vibratoare putându-se scutura 50 de pomi/ha. Nu este bine tolerat de către pomi.

Recoltarea piersicilor

Momentul de recoltare al fructelor se face în funcţie de distanţele la care urmează să fie valorificate acestea. Dacă trebuie transportate la distanţe mari recoltarea se face în faza de pârgă. Aceasta corespunde cu schimbarea culorii pieliţei din verde în galben şi când pulpa pierde din tărie.
Recoltarea în această faza se face în 2-3 reprize deoarece fructele se maturează eşalonat pe pom. Recoltarea fructelor trebuie să se facă cu mare atenţie pentru că loviturile pieliţei duc la lemnificarea pulpei.
Recoltarea se face în lădiţe, coşuri, găleţi şi se transportă la halele de sortare-ambalare. Ambalarea piersicilor pentru piaţă se face în lădiţe de diferite tipuri: de lemn, material plastic sau carton.
De asemenea, se folosesc mai ales pentru export unele materiale auxiliare cum sunt: platouri alveolare din ploliclorură de vinil sau polistiren, hârtie pentru capitonarea lăzilor, etichete, banderole etc.
Dacă fructele sunt destinate consumului imediat recoltarea de face la maturitatea de consum. Dacemperatura aerului depăşeşte 25-30°C este necesară prerăcirea fructelor înainte de recoltare.


5.6 Tratamente pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor

Tratamentele recomandate sunt orientative. În funcţie de condiţiile climatice, se pot repeta tratamentele sau se pot adăuga tratamente noi. Se va ţine cont si de avertizările de la Oficiul de Protecţie a Plantelor, ştiind că tratamentele se execută atât la acoperire cât şi la avertizare.
Prezentul program cuprinde un număr mediu de tratamente, care poate fi mărit sau redus în funcţie de condiţiile meteorologice şi raţiuni economice, iar produsele recomandate pot fi oricând înlocuite cu altele care au acelaşi spectru de activitate.

6. Anexe

Maşini şi utilaje folosite:

 Buldozer (L= 3,9m)
 MIG -5 (L=3-4m)
 EF (echipament pentru încorporarea în sol a îngrăşămintelor chimice montat pe cultivatorul pentru livada cu palpator CPRL 2,5 (3,5))
 PDL-5-2,5 (plug dezaxat pentru livadă)
 GD-4 în agregat cu U650 (L=3,2m; ad=16cm)
 PBD (plug balansier pentru desfundat)(L=60, ad=60-80)
 FDV 1,3 (freză dezaxată pentru vie)
 FP -0,76 (l=0,76 freză cu palpator)
 MSG-1 (maşină de săpat gropi)
 MST -900 (maşină pentru stropit tractată) în agregat cu U445-DT
 AS-15 (aparat de stropit )
 S1300
 U 650
 U 445 DT
 CPl 3,5
 MIC-1
 IF 650E (sarcină utila 760 kg)
 RBA – 2 (remorcă basculantă)
 MA 3,5 (maşină de împrăştiat amendamentele)